Skip to Content

Modalități de încheiere a contractelor (între persoane prezente sau între persoane absente)

  Modalități de încheiere a contractelor

(între persoane prezente sau între persoane absente)

      Pe fondul noilor reguli de distanțare socială adoptate în România precum și în multe alte țări, modalitățile de  continuare a raporturilor juridice constituie un element esențial în salvgardarea intereselor sociale și economice. În acest context, trebuie avute în vedere regulile generale în materia formării contractelor și posibilitățile conferite de legiuitor în vederea modelării acestora raportat la realitățile curente:

  1. Principii în formarea contractelor.

      Contractele sunt reglementate în legislația română pornind de la principiul fundamental al libertății contractuale– părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri (art. 1.169 C.civ). Libertatea contractuală are un sens multiplu:

  1. Libertatea de a contracta-dreptul oricui de a-și alege partenerii contractuali și de a negocia cu aceștia conținutul viitorului contract;
  2. Libertatea de conținut- care constă în dreptul părților de a stabili în mod liber conținutul contractelor;
  3. Libertatea de formă sau consensualism- care constă în posibilitatea de a da naștere unui raport contractual prin simplul acord de voințe al părților;
  4. Libertatea de alegere a normei aplicabile-în sensul că părțile pot determina conținutul contractului și prin indicarea normelor incidente, iar în contextul normelor conflictuale în spațiu, pot alege liber legea aplicabilă contractului[1];

       

        În aceeași ordine de idei, legiuitorul definește contractul ca fiind acordul dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica, sau stinge un raport juridic (art. 1.166 C.civ.), rezultând faptul că elementul specific al contractului constă în acordul de voințe al părților. Trebuie precizat faptul că alături de libertatea contractuală, consensualismul și forța obligatorie constituie linii directoare în construcția contractului,  aspectele cu privire la consensualism urmând a fi analizate în secțiunea subsecventă.

  1. Condiții de validitate.  

       Pentru a se putea vorbi despre un contract valabil format acesta trebuie să releve  o cauză licită și morală, un obiect determinat și licit, capacitatea de a contracta,  consimțământul părților și forma[2]. Acest din urmă element, forma acordului de voință, va urma tipicitatea contractului prefigurat, majoritatea contractelor fiind consensuale, adică fiind încheiate prin simplul acord al părților și fără a fi necesară vreo formalitate. Astfel, dacă părțile doresc încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui bun mobil, a unui contract de schimb asupra unui bun mobil sau a unui contract de locațiune etc., aceste contracte nu sunt condiționate de îndeplinirea niciunei condiții de forma[3], o astfel de convenție putând fi perfectată și prin intermediul unei convorbiri telefonice sau prin intermediul  e-mail-ului.

       Este important de reținut raportat la natura consensuală a contractului faptul că deși un contract se poate încheia în mod valabil prin simpla întâlnire a acordului de voințe al părților, inclusiv în formă verbală, imperativele de natură practică asupra modalităților de probare, de dovedire a raportului juridic conturat impun de cele mai multe ori consemnarea într-o formă scrisă a acestuia pentru a se putea dovedi ulterior conținutul contractului pe care l-au încheiat, drepturile și obligațiile părților.

        Cu toate acestea, legislația română consacră alături de contractele consensuale și contractele solemne (contracte pentru a căror încheiere valabilă este necesar ca acordul de voințe să îmbrace o anumită formă sub sancțiunea nulității absolute, spre exemplu contractul de donație, contractul de vânzare-cumpărare a unui imobil etc.)  și reale (contracte pentru a căror formare este necesară și remiterea sau predarea materială a bunului adițional condițiilor amintite anterior, în această categorie fiind incluse împrumutul de consumație, darul manual, depozitul, contractul de gaj și comodatul).

  1. Aspecte cu privire la momentul și locul încheierii contractelor.

      Analiza locului și a momentului încheierii contractului este deosebit de importantă deoarece în funcție de acestea se determină condițiie de validitate amintite în secțiunea precedenta, precum și  efectele contractului, precum forța obligatorie (art. 1270 C.civ.alin 1 Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante;(2) Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege.).

      Marea majoritate a contractelor fiind consensuale, în general locul și momentul încheierii contractului  coincid cu momentul realizării acordului de voințe, fiind vorba de contractele ce se încheie între persoane aflate față în față sau în situații asimilate. Situațiile asimilate constau în perfectarea contractelor prin telefon, sau orice alt mijloc de comunicare instantanee de tipul live chat, audiovideo (spre ex: skype, zoom, microsoft teams etc.). În aceste ipoteze, momentul încheierii contractului va fi considerat acela al acceptării ofertei, în mod integral și fără rezerve (art. 1186 C.civ. raportat la art. 1194 C civ.), părțile trebuind să își perceapă în mod neechivoc acordurile.

     Dacă încheierea contractului între persoane prezente presupune ca lansarea ofertei, potențiala negociere și acceptarea să aibă loc simultan, perfectarea unui contract între persoane absente presupune o defazare a acestor componente a acordului de voințe.

     Contractele încheiate între persoane absente au în vedere situația transmiterii ofertei sau a contractului prin poștă, curier, e-mail, fax, sau orice alt mijloc de comunicare la distanță ce presupune trecerea unui interval de timp între momentul ofertării și acela al acceptării condițiilor.

     Pentru aceste contracte încheiate între absenți, Codul civil instituie reguli exprese de determinare a momentului încheierii contractului prin art. 1186 C.civ. și art. 1200 C.civ. Astfel, pentru a se considera încheiat contractul este necesar ca acceptarea să ajungă la ofertant înainte de împlinirea termenului expres sau tacit înăuntrul căruia se poate face schimbul de ofertă și acceptare, iar dacă acceptarea este tardivă (acceptarea ajunge la ofertant după momentul stabilit) contractul nu se va considera încheiat. Este important de reținut faptul că această regulă generală a teoriei receptării ofertei înseamnă că ofertantul a primit acceptarea, fără să intereseze dacă ofertantul a luat efectiv la cunoștință de această acceptare, spre exemplu ziua încheierii contractului va fi considerată ziua în care e-mail-ul conținând acceptarea a ajuns la ofertant, chiar dacă acesta din urmă nu a deschis și citit respectivul e-mail.

    Evident, părțile pot stabili dispoziții derogatorii de la regula antemenționată, acestea putând conveni simpla executare a contractului de către acceptant, fără vreo comunicare suplimentară, în această ipoteză momentul încheierii contractului va fi considerat primul act de executare efectuat.

     În ceea ce privește însă anumite tipologii de contracte reglementate de legi speciale, soluțiile sunt diferite, mai exact, în materia contractelor electronice se stabilește faptul că  respectivul contract se consideră încheiat în momentul în care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunoştinţa ofertantului potrivit art. 9 alin.1 Leg. 365/2002 privind comerțul electronic.

     Raportat la locul încheierii contractului, în lipsa unor prevederi exprese de către părți în acest sens, acesta se va determina în funcție de momentul încheierii (momentul realizări acordului de voințe). Astfel, în situația convențiilor încheiate între persoane prezente locul contractului  va fi acela în care se află părțile, însă, în situația contractelor încheiate între persoane absente, având în vedere sistemul recepției acceptării, locul încheierii contractului va fi considerat acela al localității unde ofertantul primește corespondența cu acceptarea.

      Momentul și locul încheierii contractului sunt important de determinat deoarece în funcție de acestea se va determina legea aplicabilă contractului, validitatea consimțământului, capacitatea părților, se va fixa data de la care se produc efectele contractului, se calculează termenele de prescripție extensivă pentru obligațiile generate de contract etc.


[1] L.Pop, I-F Popa, S.T.Vidu, Drept civil Obligațiile, Ed. Universul Juridic, București, 2015, pag. 33

[2] Art. 1179 C.civ.

[3] Contractul de locațiune trebuie încheiat în formă autentică, sau sub forma unui înscris sub semnatură privată și înregistrat la organele fiscale pentru a constitui titlu executoriu. Neândeplinirea acestor condiții de formă nu afectează însă validitatea contractului.